cand eram mic, iubeam locurile de munca ale parintilor mei. fara voia lor, ele deveneau locurile mele de joaca.
n-aveam nici o jena sa ma duc la maica-mea la spital si sa ma plimb de unul singur pe holurile alea sinistre, sa intru in cabinete si saloane unde suferinta, boala, mizeria, instrumentele medicale pline de sange puse la sterilizare si mirosul de cafea proasta erau omniprezente. nu mi se parea nimic macabru. cum maica-mea nu prea se omora sa-si vada odrasla in decorul ala, ma pasa oamenilor ce puteau avea rabdare cu un tampitzel ca mine. astfel, de cele mai multe ori ajungeam in cabinetul doctorului andrei (fiul celebrului petre andrei) unde desenam si ascultam povesti.
la taica-miu, recunosc, era mai vioaie atmosfera. cam prea vioaie. radio-televiziune, lumea imbracata in blugi si pantaloni evazati, camasi inflorate, muzici zgomotoase, gagicii si gagicile mai umblate prin lume, nu ca mahnitii aia din spital. acolo aveau o curte cam cat sahara de mare, unde jucam fotbal cu ei. cum nu-mi pasau niciodata, am renunat sa mai ma anturez cu aceasta gasca. eram eu talentat si haios, dar nu prea exista chimie intre noi, motiv pentru care ma puneau in fata unor televizoare si acolo ma lasau.
ulterior, la palatul telefoanelor, spatiul de joaca s-a micsorat teribil. ma duceam in subsoluri unde bateam mingea la perete pe niste culoare cat mine de inguste. de acolo se trage tehnica mea desavarsita pe spatii mici. nici cei de acolo n-au vazut in mine un mic maradona si pareau chiar deranjati cand imi exersam voleul nimicitor. cum nu aveau televizoare si nici scoala vietii ca baietii si fetele de dinainte, m-au linistit invatandu-ma ce stiau si ei mai bine. calcule. atunci a luat sfarsit si viata mea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
locul meu preferat de joaca era pe dealurile din Dobrogea, unde am copilarit. Bunica-miu, Dumnezeu sa-l ierte, my childhood's superhero, ne facea niste carucioare cu rulmenti cu care ne dadeam pe deal cu viteza supersonica a inconstientei. odata am pus piciorul gol pe jos, incercand sa pun frana. mi-am ars talpile de viteza ce aveam si 3 zile n-am putut sta decat pe pamant ud.
well, nu ma jucam la mama la serviciu, dar imi place si acum mirosul ala bizar de la fizioterapie, amestec de parafina si aparate incinse si hrube vechi (cabinetele sunt la demisol). si mirosurile intepatoare din laboratorul de analize in care lucra matusa-mea. sau cele metalice din centrala telefonica - cel mai misto era sa stai intre dulapurile alea care clantzaneau si clipoceau din beculete si sa te gandesti ca in ele se ascund niste oameni mici-mititei. marturisesc, uneori tata imi dadea sa-i si ascult la casti...
@ramona: statul tau pe pamantul ud 3 zile pare desprins dintr-un basm. suferinda, nemiscata, pe un nufar la marginea lacului :)
@bola: da, mirosurile erau naucitoare. mirosul ruginei bate cateodata mirosul de cocolino. pe mine nu m-au lasat niciodata sa ating ceva, cat despre ascultat nici nu se punea problema. ai fost privilegiata, clar :d
Trimiteți un comentariu