miercuri, 1 decembrie 2010

fitter

la inceput a fost creep. pentru un pusti complexat ca mine, devenise un fel de imn. toate esecurile mele sentimentale se sfarseau cu ascultarea compulsiva a acestei piese.
apoi a fost videoclipul lui glazer la street spirit. cand il prindeam la tv, doua ore nu mai eram in stare de nimic. aveam in fata numai imagini cu femei in negru plutind prin aer.
ulterior, albumul ok computer. paranoid android.
"That's it sir/You're leaving/The crackle of pigskin/The dust and the screaming/The yuppies networking/The panic, the vomit/The panic, the vomit/God loves his children, God loves his children, yeah!". cred ca e ultimul strigat veritabil din istoria rockului. de fapt, sunt convins.
ani de zile i-am ignorat. am inceput sa-i consider pretentiosi, inchipuiti si cu succes la prea multi melancolici facuti peste noapte.
intr-o perioada cel putin tulbure, am vazut 'videotape' -live from the basement. in acea inregistrare eram eu, nu baiatul ala in costum si tenisi, ce se balanagane dubios in fata unui pian. de dragul povestirii, faceti abstractie de faptul ca nu stiu sa cant la nici un instrument.
fiind un tip cu imaginatie debordanta, 'last flowers till the hospital' e piesa pe care o ascult invariabil atunci cand ma duc sa-mi fac analize si mi-e frica de mor. da, stiu, n-are legatura cu spitalul iar titlul corect n-are 'till the hospital' in coada.

de vreo luna incoace imi suna obsesiv in cap piesele lor si-mi vine sa rad in cele mai stresante situatii. adica mai tot timpul.

mi s-a facut somn. radiohead.