philip roth e genul de autor pe care nu ai cum sa-l iubesti. un umor rece, calculat, rafinat si autoironic. il admiri, dar nu iti pui poster cu el in camera. nu-l treci pe o lista a autorilor de suflet. complexul lui portney e o carte de un umor nebun, de care te cam plictisesti dupa prima jumatate.
maiestria lui roth se vede cel mai bine in dying animal. acolo nu o mai arde cu glumitele ieftine despre futaiuri, acolo e pe bune totul: dragoste, renuntare, frica, devotament, senzualitate, moarte. acolo renunta in a fi doar nevrotic. acolo e demonstratia pura ca nevrotismul e strans legat de erotism. si in fata mortii, el devine tandrete.
elegy e o ecranizarea sterila. desi imaginile se misca, danseaza, penelope e frumoasa (ca de obicei), nimic nu duce la gratia funebra a cartii. dar daca, din cand in cand, dati "pause" in playerul vostru si va lasati imaginatia sa zburde, e ok.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu