imblanziri

cu multi ani in urma, cand cultura mea cinefila se limita doar la drame & filme de actiune americane, mergeam la sala de spectacole a tvr-ului din iasi pentru a asculta un domn in varsta care ne vorbea de antonioni si fellini.

si acel domn simpatic, mircea dumitrescu, era absolut fermecator cand ne explica despre psihologia femeilor si fragilitatea lor din filmele lui antonioni.

"Un alt aspect, esenţial, al filmelor sale este rara capacitate de a pătrunde în intimitatea sufletului, psihologiei, psihismului, mentalităţii femeii. De fapt, el priveşte întotdeauna femeia din interior. El o lasă să se edifice pe ea însăşi, din interior, Michelangelo Antonioni construind-o şi reconstruind-o. Femeia are, într-adevăr, misteriozitatea, stranietatea, inefabilul, pe care noi i le atribuim? Sau sunt propriile noastre (ale bărbaţilor) dorinţe, aspiraţii?. Pe bună dreptate Ingmar Bergman, un alt cunoscător al femeii spunea despre Michelangelo Antonioni că este „feminin, şi nu feminist”.

ieri, la o discutie la masa, mi-am amintit de acele vremuri si mi s-a facut dor de eclipsa, noaptea, aventura...