sign out

alain de botton & bukowski

Something For The Touts, The Nuns, The Grocery Clerks, And You . . .

Charles Bukowski
we have everything and we have nothing
and some men do it in churches
and some men do it by tearing butterflies
in half
and some men do it in Palm Springs
laying it into butterblondes
with Cadillac souls
Cadillacs and butterflies
nothing and everything,
the face melting down to the last puff
in a cellar in Corpus Christi.
there's something for the touts, the nuns,
the grocery clerks and you . . .
something at 8 a.m., something in the library
something in the river,
everything and nothing.
in the slaughterhouse it comes running along
the ceiling on a hook, and you swing it --
one
two
three
and then you've got it, $200 worth of dead
meat, its bones against your bones
something and nothing.
it's always early enough to die and
it's always too late,
and the drill of blood in the basin white
it tells you nothing at all
and the gravediggers playing poker over
5 a.m. coffee, waiting for the grass
to dismiss the frost . . .
they tell you nothing at all.

we have everything and we have nothing --
days with glass edges and the impossible stink
of river moss -- worse than shit;
checkerboard days of moves and countermoves,
fagged interest, with as much sense in defeat as
in victory; slow days like mules
humping it slagged and sullen and sun-glazed
up a road where a madman sits waiting among
bluejays and wrens netted in and sucked a flakey
grey.
good days too of wine and shouting, fights
in alleys, fat legs of women striving around
your bowels buried in moans,
the signs in bullrings like diamonds hollering
Mother Capri, violets coming out of the ground
telling you to forget the dead armies and the loves
that robbed you.
days when children say funny and brilliant things
like savages trying to send you a message through
their bodies while their bodies are still
alive enough to transmit and feel and run up
and down without locks and paychecks and
ideals and possessions and beetle-like
opinions.
days when you can cry all day long in
a green room with the door locked, days
when you can laugh at the breadman
because his legs are too long, days
of looking at hedges . . .

and nothing, and nothing, the days of
the bosses, yellow men
with bad breath and big feet, men
who look like frogs, hyenas, men who walk
as if melody had never been invented, men
who think it is intelligent to hire and fire and
profit, men with expensive wives they possess
like 60 acres of ground to be drilled
or shown-off or to be walled away from
the incompetent, men who'd kill you
because they're crazy and justify it because
it's the law, men who stand in front of
windows 30 feet wide and see nothing,
men with luxury yachts who can sail around
the world and yet never get out of their vest
pockets, men like snails, men like eels, men
like slugs, and not as good . . .
and nothing, getting your last paycheck
at a harbor, at a factory, at a hospital, at an
aircraft plant, at a penny arcade, at a
barbershop, at a job you didn't want
anyway.
income tax, sickness, servility, broken
arms, broken heads -- all the stuffing
come out like an old pillow.

we have everything and we have nothing.
some do it well enough for a while and
then give way. fame gets them or disgust
or age or lack of proper diet or ink
across the eyes or children in college
or new cars or broken backs while skiing
in Switzerland or new politics or new wives
or just natural change and decay --
the man you knew yesterday hooking
for ten rounds or drinking for three days and
three nights by the Sawtooth mountains now
just something under a sheet or a cross
or a stone or under an easy delusion,
or packing a bible or a golf bag or a
briefcase: how they go, how they go! -- all
the ones you thought would never go.

days like this. like your day today.
maybe the rain on the window trying to
get through to you. what do you see today?
what is it? where are you? the best
days are sometimes the first, sometimes
the middle and even sometimes the last.
the vacant lots are not bad, churches in
Europe on postcards are not bad. people in
wax museums frozen into their best sterility
are not bad, horrible but not bad. the
cannon, think of the cannon, and toast for
breakfast the coffee hot enough you
know your tongue is still there, three
geraniums outside a window, trying to be
red and trying to be pink and trying to be
geraniums, no wonder sometimes the women
cry, no wonder the mules don't want
to go up the hill. are you in a hotel room
in Detroit looking for a cigarette? one more
good day. a little bit of it. and as
the nurses come out of the building after
their shift, having had enough, eight nurses
with different names and different places
to go -- walking across the lawn, some of them
want cocoa and a paper, some of them want a
hot bath, some of them want a man, some
of them are hardly thinking at all. enough
and not enough. arcs and pilgrims, oranges
gutters, ferns, antibodies, boxes of
tissue paper.

in the most decent sometimes sun
there is the softsmoke feeling from urns
and the canned sound of old battleplanes
and if you go inside and run your finger
along the window ledge you'll find
dirt, maybe even earth.
and if you look out the window
there will be the day, and as you
get older you'll keep looking
keep looking
sucking your tongue in a little
ah ah no no maybe

some do it naturally
some obscenely
everywhere.

fructele maniei

pauza de respiratie

julieta urechilor mele

Subtitlu: Continuare la scurtmetrajul de succes 'Lumina ochilor mei'.

INT. GARSONIERA STRADA 7 DRUMURI, DIMINEATA DEVREME(aproximativ devreme)
Cristi e trezit de soneria mobilului. Dintr-o ureche se aude glasul unei tinere.

JULIETA:
Ai un somn cam agitat. Slava domnului ca nu dormi cu dopuri sau vata in urechi, m-as fi sufocat.
CRISTI:
Tu cine naiba mai esti!? Un spiridus care sa-mi faca si ziua agitata, nu doar noaptea?
JULIETA:
Ma cheama Julieta si sunt o domnisoara simpatica si cocheta. Miniona, e drept. Am 1 cm. Dar cm-ul ala e esenta, sa stii. Pacat ca nu ma poti vedea. Daca iti privesti urechea intr-o oglinda, voi disparea. Si nu vrei sa faci asta, nu?
CRISTI:
Bine ca mi-ai spus cum sa scap de tine. Auzi, sa nu-mi zici ca trebuie sa ma spal pe dinti cu lumina stinsa si pe urma sa ma barbieresc tot pe intuneric.
JULIETA:
Pune-ti un fes si acopera-ti urechile. N-ai pic de imaginatie.
CRISTI:
Si daca il las pe cap, nu te mai aud, asa-i?
JULIETA:
Dimpotriva, ai sa ma auzi mai bine. Dar in locul tau n-as renunta asa usor la o companie atat de agreabila. Vrei un cantecel sa-ti soptesc?
CRISTI:
Hai, incanta-ma, ce sa zic acuma...

CUT : (cantecelul a fost oribil)


EXT. STRADA CALEA FLOREASCA, DIMINEATA
CRISTI:
Auzi Julieto, ceilalti te pot vedea? Pot sa te prezint colegilor? Poate iti gasesti alt client. Un Romeo mai mic, ca pentru tine. Un fel de Tom degetel.
JULIETA:
Nu.

Liniste 10 minute. JULIETA incepe sa planga usor.

CRISTI:
Asta imi mai lipsea. Slagarul preferat al urechilor mele, plansul femeilor. Manelistii iti plac? Sigur exista un manelist mic cu numele Romeo, nu se poate. Si ala stie sa faca o fata sensibila ca tine sa planga si de fericire, nu doar de necaz...

JULIETA:
Mahnitule, eu nu-ti cer sa fii Romeo, dar poate mai schimbi si tu placa sa aud si eu ceva sensibil si delicat. Macar juma' de zi, cat mai stau pe-aici...
CRISTI:
Ia si-asculta fosnetul frunzelor. Vezi ca sunt multi copaci prin zona. Sa nu zici ca nu te plimb prin locuri frumoase. E sensibil si delicat, cum iti place tie.
JULIETA:
E iarna, tampitzelule. Unde vezi tu frunze?


INT. CLADIRE DE BIROURI, DUPA AMIAZA

Cristi lucreaza pentru prima data fara sa asculte muzica la casti.

JULIETA:
Tu nu asculti muzica ca sa nu lesin de la zgomot, nu? Putin, putin de tot, tot tii tu la mine. Ah, Romeo, mor de fericire...
CRISTI:
Vezi sa nu lesini de emotie si sa aluneci pe canalul ala auditiv, sau cum naiba ii zice...te lovesti de nicovala, scarita, ciocanas...
JULIETA:
Nu-mi purta de grija. Zi-mi mai bine ca nu vrei sa ajungi la spital, la ORL.
CRISTI:
Trebuie sa ma duc la toaleta si e luminata tot timpul. E penibil sa ma duc cu fes. Nu-s Snoop Doogy Dog.
JULIETA:
Pai spune ca te duci pana jos sa cumperi biscuiti colegelor tale. Iei geaca, pui fesul si inainte de a lua liftul, treci pe la toaleta. In drum, cum ar veni.
CRISTI:
Si data viitoare ce cumpar? portocale? apoi batoane de ciocolata, apoi guma de mestecat, apoi merdenele?!?

EXT, STRADA, DUPA AMIAZA:
Cristi, sictirit in fata unei alimentare.

EXT, STRADA, DUPA AMIAZA:
Cristi, sictirit in fata aceleiasi alimentare.

EXT, STRADA, DUPA AMIAZA:
Cristi, sictirit, pentru a treia oara, in fata aceleiasi alimentare. Julieta chicoteste incantata ca e scoasa la aer.

INT, MAGAZIN ALIMENTAR, DUPA AMIAZA:
VANZATOARE:
Nu-mi spune-ti, lasati-ma sa ghicesc. Sotia dumneavoastra e insarcinata si are pofta de dulciuri. Din cauza asta faceti atatea drumuri. Se vede ca o iubiti.


EXT, STRADA POLONA, SEARA
Cristi ostenit.

JULIETA:
Ma plictisesc. Vreau sa-ti cunosc si eu prietenii. Sunt tare curioasa sa vad daca-s la fel de plini de viata ca tine.
CRISTI:
Bine printeso.

INT, BAR, SEARA

Rasete, prieteni, clinkete de pahare, voie buna, bla-bla.
JULIETA:
Sa stii ca blonda aia in rosu, cu parul lung, te place. Intuitia mea nu da niciodata gres. Nu ma supar daca o inviti la noi.
CRISTI:
La noi? Deja vorbim de "noi"? Parca dispareai la noapte.Incerci sa-mi spui ca ma voi bucura de prezenta ta si in urmatoarele zile!? Ce noroc pe capul meu..
JULIETA:
Da, uitasem. Ultima noapte...
CRISTI:
Ultima noapte de dragoste, prima noapte de razboi.
JULIETA:
Ce-i asta?
CRISTI:
Un roman, nu-l stii tu.
JULIETA:
Si e misto?
CRISTI:
Pai are si dragoste, are si razboi, normal ca-i misto.
JULIETA:
Si pace?
CRISTI:
Nu, ala e alt roman.

Urmeaza 5 minute de bucurie. Rasetele continua, voia buna continua, toate lucrurile par sa continuie...

JULIETA:
Du-ma acasa. Am obosit... Si te rog, fara blonda.

INT. GARSONIERA STRADA 7 DRUMURI, NOAPTEA.

JULIETA:
Inainte sa adormi, vreau sa stii ca...

FADE OUT.
generic:


la sfarsitul genericului, 2 precizari:
1: mersi Luizei pt. leapsa :)
2: admiratorii filmului 'lost in translation' sunt rugati sa nu-mi ceara sa le spun ce-i sopteste la final Julieta 'in urechea' protagonistului nostru. nu de alta, dar n-au nevoie. ceilalti, sunt invitati sa o faca ;)

milk

in 1984, 'times of harvey milk' lua oscarul pentru cel mai bun documentar.
in 2008, gvs face 'milk', caruia nu-i vad nimic in plus, motiv pentru care aleg documentarul. 'milk' e doar o publicitate mai buna unui statement politic. that's all.
ah, si sean penn reuseste sa-mi fie antipatic, desi e bun. adevaratul harvey milk parea chiar un tip misto.

frost/nixon

excelent.

The Curious Case of Benjamin Button

nu pricep cum un regizor ca david fincher (unul din putinii grei) s-a gandit sa faca 'forrest gump 2'. ce-a fost in mintea lui cand s-a gandit sa colaboreze cu eric roth (scenaristul de la forrest gump 1)? mi se pare unul din putinele filme fara absolut nici o miza. prost ca un suc la dozator. o mizerie frumos colorata. oricat de minunate ar fi unele aforisme marca fitzgerald, oricat de minunate ar fi tilda swinton si cate blanchett, oricat de versatil ar fi brad pitt, oricat de frumos filmat si oricate cadre cu apusul soarelui ai baga, filmul e pur si simplu de plastilina. o plastilina pe care oricat ai intinde-o, modela-o, nu o sa prinda niciodata viata si nici sa te joci cu ea nu prea-ti vine. daca esti o fire sensibila si imaginativa orice model poate parea rafinat, elegant, gratios. dar it will never dance, orice ar zice domnul 'nasture' in film :D. oamenii au dansat in alta parte, nu in filmul acesta.
revolutionary road cred ca a avut o miza prea mare prea mare pt. un regizor mic. la curios case cred ca fost taman invers. daca ar juca fc dragasani cu real madrid sa zicem, iti vei aminti de infrangerea primei echipe, nu de victoria celei de-a doua.

nu pun poza, afish sau trailer. nu merita.

feeling like in a cheever story

vacant eyes

primul film de care-mi aduc aminte precis ca l-am vazut la cinema a fost Victory ,intr-o sala a cladirii de mai jos:


n-aveam nevoie de nimic altceva: pele, stallone si o minge de fotbal pe un ecran mare si el alaturi de mine. nu stiam sa citesc si nici nu ceream explicatii. nu se obosea sa ma faca sa inteleg filmul pentru ca eu zambeam mereu tampitzel si intriga probabil m-ar fi prostdispus (prizonieri, nazisti, etc).

ulterior stiu ca mergeam si cu maica-mea la Somewhere in Time , dar nu mai era atat de amuzant. era categoric un film peste puterea mea de intelegere (un barbat obsedat de o femeie, intoarcere in timp, bla bla), in ciuda faptului ca maica-mea imi citea replica cu replica. nu-mi amintesc decat o imagine cu un cal negru intr-un grajd (sper sa nu ma insel).

in schimb, meciul final din Victory, il visez si-acuma.

pentru el:

playground - slumdog millionare

nu stiu daca e cel mai grozav film de la globuri & oscaruri, dar m-a prins si m-am simtit bine de tot vizionandu-l. parca ai urmari un copil simpatic pe care-l lasi sa fabuleze, sa creada in basme, sa faca prostioare, nazbatii pt. ca ii simti inocenta si nu-ti vine sa-l certi si sa-l trezesti la realitate :d

pescuit sportiv (hooked) - trailer

eclipsa - o mica plimbare

vazut la cinemateca, fara absolut nici o subtitrare.
la un moment dat nici nu m-am mai obosit sa inteleg tot ce vorbesc personajele. apoi am devenit complet neatent la actiune.
cu toate astea, cred ca e unul din putinele filme facute vreodata care te lasa sa visezi si sa umpli cum vrei acele spatii largi specifice filmelor lui antonioni. pe strazile alea pustii m-am plimbat cu cine am vrut eu. si acelei persoane imaginare i-am aratat un gazon, i-am aratat ulterior un domn coborand cu un ziar dintr-un autobuz, i-am aratat profiluri de oameni asteptand, i-am aratat o cladire in constructie, apoi o trasura pe un bulevard....a fost o plimbare placuta, fara sa ne grabeasca nimeni, iar noaptea a venit firesc...

revolutionary road

ar fi putut fi cel mai misto film in a long long time.

totul pare perfect:
- actori senzationali (atat di caprio cat si kate winslet), un scenariu misto (nici nu era greu dupa romanul lui yates pe care unii il considera capodopera), replici exceptionale ("Frumusetea adevarului: Toti il recunosc, indiferent de cat de mult au trait fara el.Nimeni nu uita adevarul, Frank, doar invata sa minta mai bine"), disperarea are un touch a la fitzgerald - (vise spulberate ale unor "oameni speciali"), imagine misto, incadraturi perfecte (bibilite, e drept), filmat a la carte (lectii de plan contraplan, travelling usor cand ameteste personajul...bla bla), muzica frumoasa ca sa dramatizeze momentul, simboluri cat cuprinde (personajul e diferit de ceilalti - cum aratam asta? el sta, se uita in gol, iar ceilalti trec de-o parte si de alta a lui, grabiti..bagam si putina m. simfonica, sa simtim cum trebuie momentul)

ce mi-a displacut e acel aer de usoara facatura pe care o au filmele lui mendes (da, atat american beauty, cat si road to perdition)..genul soap pentru artisti..si e trist ca desi te prinde (nu m-am uitat deloc la ceas), simti ca filmul n-a intrat deloc in intimitatea personajelor. poate la unele genuri de filme nu e nevoie, dar aici tocmai despre asta era vorba.
in toata grandoarea asta iti dai seama ca iti lipsesc momentele dintre certurile celor 2. Din cauza asta, cea mai buna secventa - geniala, recunosc - e un mic dejun in care nici unul nu ridica vocea, vorbesc niste banalitati ca majoritatea dintre noi, dar acolo simti cu adevarat nefericirea. din pacate e cam singura...


o cronica la care subscriu:
http://movies.nytimes.com/2008/12/26/movies/26road.html

imblanziri

cu multi ani in urma, cand cultura mea cinefila se limita doar la drame & filme de actiune americane, mergeam la sala de spectacole a tvr-ului din iasi pentru a asculta un domn in varsta care ne vorbea de antonioni si fellini.

si acel domn simpatic, mircea dumitrescu, era absolut fermecator cand ne explica despre psihologia femeilor si fragilitatea lor din filmele lui antonioni.

"Un alt aspect, esenţial, al filmelor sale este rara capacitate de a pătrunde în intimitatea sufletului, psihologiei, psihismului, mentalităţii femeii. De fapt, el priveşte întotdeauna femeia din interior. El o lasă să se edifice pe ea însăşi, din interior, Michelangelo Antonioni construind-o şi reconstruind-o. Femeia are, într-adevăr, misteriozitatea, stranietatea, inefabilul, pe care noi i le atribuim? Sau sunt propriile noastre (ale bărbaţilor) dorinţe, aspiraţii?. Pe bună dreptate Ingmar Bergman, un alt cunoscător al femeii spunea despre Michelangelo Antonioni că este „feminin, şi nu feminist”.

ieri, la o discutie la masa, mi-am amintit de acele vremuri si mi s-a facut dor de eclipsa, noaptea, aventura...

ah, vicky!

oricat de mare fan woody allen sunt (cred ca mi-au scapat cel mult 3 filme din filmografia sa), nu-mi pot explica defel cum poate sa scrie replici atat de bune despre orice nevroza conjugala. singura explicatie (rautacioasa, ce-i drept) e ca a stat mult pe tusa si a avut timp berechet sa mediteze la facutul & desfacutul relatiilor (exagerez desigur, extravaganta de a te insura cu fiica adoptiva nu e chiar de neglijat). iar cand replicile le auzi din gurile lui bardem sau penelope, zici ca se razbuna pe toate mistourile baietilor macho ce nu pricep subtilitatile nefericirii relatiilor. parca ar spune : ei, acuma sa vad daca mai aveti ce comenta!
'vicky cristina barcelona' e de-un erotism sofisticat & rafinat : luati frumusete, luati replici brici, luati pasiune, luati (auto)ironie, luati timiditate, luati senzualitate, luati lejeritate...toate in doze mici, cat sa zambesti si sa zici, 'woody, chiar stii meciul' ;)
si recunosc, nu doar penelope mi-a luat ochii (parca nu m-as simti confortabil in prezenta unei focoase careia pistolul&cutitul ii sunt la fel de familiare ca rujul si oglinda unei prezentatoare tv). vicky (rebecca hall) e favorita mea. i really love her! astept sa se desparta de mahnitul ala sters din film si sa ma caute. daca imi las barba, aduc putin cu bardem (cei care ma stiu, sunt rugati a nu lasa comentarii rautacioase. nu avem ce face cu adevarul.:)

a beautiful child

courtesy of als ;)

nicholas ray

un articol f. misto al lui andrei cretulescu: http://agenda.liternet.ro/articol/8332/Andrei-Cretulescu/KinosseurNicks-Movies.html

docul lui wenders despre ultimele zile ale lui nick ray, 'lightning over water' e RAVASITOR (nu exagerez)! puteti sa-l vedeti si pe youtube, desi nu e cea mai buna solutie :(

din nou, aceeasi marilyn

daca ati fi carte, in mainile cui...?

chocolate jesus

intr-o dupa-amiaza, zapand pe tv, m-am oprit la emisiunea copilului ala minune de pe b1tv: cristian gava. langa el, o eprubeta ambulanta, statea marele dan puric. amestecul de livresc & misticism ce friza dementa m-a fascinat. acuma, citind un interviu din esquire am gasit explicatia: stateam si ma uitam la o troita!

Dan Puric:
"Priviti-ma ca pe o troita ramasa singura in Baragan. Va veni cineva sa se inchine. Nu e vorba aici de optimism, care nu e o categorie crestina. Ci de nadejde"

mai spune ca e si o insula de autentic, dar nefiind o categorie crestina, nu mai insist asupra ei.
acuma serios, v-ati gandit vreodata sa va imaginati ca fiind o troita la care sa se inchine lumea? ingerii serios, par mai simpatici..."stii, esti ingerul meu" e chiar o declaratie dragutza, dar troita?? si singura pe deasupra?

ma bucur ca am fost in proximitatea misticismului in acea dupa-amiaza. nu stiu daca 'nadejdea' lui puric a fost satisfacuta, dar cel putin am incercat...

Waits si al sau iisus de ciocolata...http://www.youtube.com/watch?v=vzNwtyD6rhs

god bless you all!

PS: in spiritul celor mentionate mai sus, declar ca eu vrea sa ma fac lumanarica. pornesc de jos. daca ma pricep, avansez in grad si ajung cadelnita!

Asadar, alegeti-va categoria crestina favorita! dar nu-mi veniti cu "eu vreau sa fiu icoana!"

numaratori

the wrestler

uitandu-te la film ai senzatia ca vezi un bolnav iesit din spital ce se plimba pe o strada lunga, tinut de brat de un prieten (regizor) ce nu-l bruscheaza deloc. la capatul ei o fiica care asteapta sa auda "imi pare rau" si o stripteuza care ar fi dansat pentru el fara sa o plateasca. si ar face-o oricand.
great to see you back, mickey :)

jim

Aici: http://www.moviemaker.com/directing/article/jim_jarmusch_2972/

printre altele...

Plansul lui Nietzsche - plictisitoare.
Fottorino - Saruturi de cinema - lejera, placuta..
Jim Jarmusch - Interviews - f.tare si extrem de folositoare pt. maniacii detaliilor si al punctelor de suspensie. una din putinele carti care te invata sa privesti.
Cioran - Scrisori catre acasa - induiosatoare
Hemingway - Fiesta (The Sun Also Rises) - superba.
Hemingway - Sarbatoarea continua (Moveable Feast) - jenante episoadele cu Fitzgerald. in rest, ok si-atat.
Liiceanu - Scrisori catre fiul meu - extrem de emotionante multe pasaje.
Frederic Strauss - Cum se fac filmele - buna daca vrei sa afli ce-i ala un storyboard, un plan, o secventa, etc...