"Totdeauna am avut noroc cu fete care se dadeau in vant dupa cinema. Educatia mea cinematografica a mers mana in mana cu educatia amoroasa. Nu le-as putea desparti niciodata. Ele sunt intr-o dialectica legatura. Tinibalda - dupa Balada Siberiei si Cazacii din Cuban - minca neorealism cu paine si mere. Manca, in cinema, fructe. Imi aducea permanent aminte de o profesoara particulara de franceza sosind la lectie - dupa sezoane - cu cirese, porumb fiert sau prune uscate. Nu ma puteam concentra din cauza masticatiei vegetale. Plescaia. Tinibalda mesteca foarte discret si cu grija, in clarobscur. Nu facea deranj. Pot spune ca rumega fructele. Ii placeau mizeria si patetismul italienilor. Nu-i pasa de melodrama. "Si ce daca ma face sa plang?" De la De doi bani speranta a iesit rufa - cum zicea - si a bocit in tacere de la Scala pana la noi acasa, in Traian."
"Intotdeauna am avut norocul sa nu mai intalnesc femeile de care m-am despartit. Mi-a ramas insa o trauma - ca femeii iubite sa-i telefonez din cand in cand, si, in loc de orice vorba, sa-i respir greu, suierator, in aparat, semn ca exist. Dupa care, inchid"
Radu Cosasu - Supravieturi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
dacă adun toate filmele de la care am ieşit eu rufă şi le-ntind pe sârmă, se adună kilometri întregi..
în orice caz, zic să mai transcrii din când în când fragmente din supravieţuiri. mîcar până mă întorc acasă şi pun şi eu iar mâna pe carte :)
Trimiteți un comentariu