pauza

acesta este ultimul post pe acest blog. pentru o perioada. mersi.

fragmente

exista in 'exercitii de admiratie' un capitol dedicat lui fitzgerald in care cioran e fascinat de crack-up. enjoy :)

i'm still here...

in your face..

fade in:
3 statii de metrou ai mers. 3 statii in care lumea citea cancan, libertatea sau ring. 3 statii in care puteai sa-ti acoperi fata plangand. 3 statii in care ti-ai muscat buzele si ai stat cu mainile in buzunarele paltonului. 3 statii m-am uitat la picioarele tale. 3 statii ti le-ai tinut cu varfurile talpilor unite, intr-un mod ciudat, cum si le tin copiii handicapati. 3 statii..

fade out:
nu exista.

pasi

657 de pasi pana la chioscul de ziare +
30 de pasi pana la gura de metrou
200 de pasi pana la statia de autobuz
20 de pasi pana la birou

800 de pasi la serviciu pret de 8 ore

20 de pasi pana la statia de autobuz
200 de pasi pana la statia de metrou
343 de pasi pana la alimentara
476 de pasi pana acasa.

fiecare e selma.

closerie

daca hemingway ar fi prins vremurile noastre cu siguranta si-a fi zburat creierii mai devreme. n-ar fi avut cu cine merge la vanatoare, nici cu cine merge la vreo corida.
daca scott fitzgerald ar fi prins vremurile noastre cu siguranta ar fi murit de ciroza mult prea devreme. zelda s-ar fi dat pe net si el si-ar fi inecat amarul in bautura de singuratate.
daca picasso ar fi prins vremurile noastre n-ar mai fi avut cu cine iesi seara in cautarea unei muze. s-ar fi plimbat singur pe strazi si nici macar gertrude stein nu l-ar fi putut consola.
daca cioran ar fi prins vremurile noastre ar fi cautat disperat un foc nu pentru a se reapuca de fumat, ci pentru a da foc la intreaga civilizatie.
daca beckett ar fi prins vremurile noastre ar fi incercat pentru a mia oara sentimentul de deznadejde cand ar fi vazut closerie des lilas fara nici un client.
daca ar fi prins vremurile noastre, Contesa de Castiglione n-ar mai fi iesit nici macar noaptea in voalurile ei negre iar apartamentul ei din Place Vendôme ar fi mirosit a moarte.

you've got a new mail, you've got e new comment, you've got a new message, you've got a new call and you've got e new life on blogspot.

black as malevitch's square

pornind de la postul ramonei marturisesc ca nu stapanesc 'stiinta iubirilor imaginare' si nici pe cea a iubirilor reale. cu cele imaginare nu m-am inteles niciodata din priviri, indiferent ca ele se numeau binoche, marilyn monroe, edie sedgwick, leonor watling, lou salome sau sally bowles. cu cele reale uneori da. din cauza asta le-am preferat si le voi prefera mereu pe cele care imi lasa cute si pe asternuturi, nu doar pe creieri.

separeu

la majoritatea filmelor lui gvs (gerry, paranoid park, elephant, last days) e imposibil de imaginat ca tehnic sunt poze puse una langa alta, cu o anumita frecventa. e ca si cum ai incerca sa tai fumul de tigara cu o foaie de hartie.

cand o sa fiu mare si bogat (yeah, right) o sa-mi fac un bar cu multe multe camere- separeuri. in fiecare va rula cate un film. intr-una din ele, zi si noapte va rula last days.

definitely, maybe..

'desigur,poate' e un film cu tot felul de personaje care mai de care 'romantic-bitchy'...seinsibili, tinanadu-se de mana prin central park (deh) povestindu-si totodata escapadele amoroase ;). nu va asteptati la o frivolitate extremely hype, e doar una romantica si cu multe inele de logodna in cadrul .
ce s-o mai lungesc, m-a prins si daca regizorul avea proasta inspiratie sa faca pe filozoful ceie de-a 7-a arte si sa ne arate la final futilitatea existentei umane angoasate peste masura, ii dadeam eject. e cu happy-end si ma bucur ca dintre toate tipele ce apar in film a iesit castigatoare una ce danseaza la un moment dat prin ploaie fumand, intr-o rochie scurta. apare repede pe firul actiunii, dar gagiul nu stiu de ce o lalaie pret de 2 ore pana isi da seama...whatever, enjoyable:)

407

au fost cei care au vazut "tuya's marriage" anul acesta la cinema. filmul castigator al Ursului de Aur in 2006 la Berlin a avut cei mai putin spectatori dintre toate filmele ce au rulat la noi (straine sau romanesti). macar din snobism sa fi fost mai multi :(

a simple twist

perjovschi despre cinema, intr-un numar vechi din Secolul 21 (10-12,2001), Filmul.

"Stau intr-o parte si ma uit.
Sunt fascinat de orice imagine miscata. Desene animate, filme de serie B, Bergman, documentare BBC.
Nu m-am intrebat niciodata de ce. Pur si simplu "intru" in poveste si pentru cinci minute sau cinci ore "raman" acolo. Formatia ma face sa judec concomitent calitatea unui cadru, ritmul sau conceptul mai radical al unor productii, dar story-telling-ul ramane determinant. Desi ma pasioneaza teoria despre film si mai nou despre video, imi place enorm ca nu trebuie sa fac decat sa ma uit.
As face incontinuu.
La fel cum o faceam cand eram mic si credeam ca, daca stau intr-o anumita pozitie, ajut cowboy-ul cu palarie alba sa-l lichideze pe ala cu palarie neagra.
De obicei, ajuta."

recomandare

excelent dosarul realizat de als in dilema veche, nr.244, intitulat "cine decide valoare?". un semnal de alarma ce-l trag niste oameni cu mult bun simt si bun gust.

exclamation mark walkin' on the street

nimic nu se compara cu mersul mandru pe strada al personajelor din pope of greenwich village. asa cum caii de curse au "champion's genes", asa si Paul&Charlie au visele la vedere, ca niste insigne.

un tricou larg

poza de mai sus o aveam candva printata si lipita de sifonier. inainte de a se face comoda, adica de a-si lua un tricou mult prea larg pentru ea, m. se uita incruntata la mickey. scrasnea, strangea pumnul asteptand o reactie din partea lui. nimic. dupa o repriza de 2 minute, m. se lasa pagubasa si incepea sa zambeasca. se schimba rapid si invariabil punea piesa asta.

hit him, anna!!!

mai jos aveti dovada clara ca si ea a dat! si parafrazand un cantec care ne invata ca si baietii plang cateodata, se pare ca si barbatii adevarati sunt loviti cateodata si se feresc de furia consoartelor!

putin circ

in vremuri demult apuse, in perioada asta a anului, intr-un oras care pe vremuri era numit 'micul oxford' ieseam din casa doar ca sa ma duc intr-un club numit presei, sa beau o 'drobeta', la 7 mii. la scoala nu ajungeam, din pricina zecilor de mii de pelerini care-mi taiau calea. ei erau cei care-mi faceau drumul al naibii de anevoios. daca nu am ajuns un einstein, sa stiti ca asta e motivul, habotnicia lor.
vreau sa propun ca in locul mitropolitului care kipurile nu ajunge la sarbatoare pe motiv ca are alte trebusoare, tot pe filiera asta religioasa, sa vina waits sa tina slujba de sf. parascheva. cuvioasa parascheva.

disperare britanica

ce e fascinant in jurnalul lui barbellion e precizia cu care-si descrie iadul. o minutiozitate stiintifica insuportabila. si efectul e devastator, e o demonstratie riguroasa a nonsensului vietii. e aproape de nivelul lui beckett si mult deasupra majoritatii firilor mistice. nu dumnezeu, nu lumanarele, nu destin, nimic. ceai & neant.

"Cine-i baiatul asta extraordinar?" - fragment

"Daca se admite ideea lui Stendhal conform careia geniul unei femei se intrevede in felul cum trece strada - si eu cred ca asa e, oricat incercam noi sa ocolim cu privirea acest adevar - atunci presupun ca se poate accepta si parerea asta cam desuchiata ca geniul unui actor apare cam tot asa, din felul
cum da coltul, la dreapta, cautand insetat si nervos, o inghetata,
cum paseste, grabit, cu mainile in buzunar, adus putin din spate, cu o secreta importanta, cu o stranie preocupare, taind parca intr-o sticla invizibila, cu un diamant numai de el stiut, conturul unui destin"

Radu Cosasu in Dilema Veche, nr 243.

tiff

cu ocazia sutelor de evenimente culturale din bucuresti (festivaluri de film, teatru, expozitii, concerte, bla bla..) mi s-a facut dor de tiff.

camere

imi place sa cred ca fiecare camera are impregnata in pereti sau in podea umbra fiecarei persoane care a fost in ea.
u2 & depeche mode

witch-cock

imi place de mor cum toate personajele filmelor de groaza de prin anii 20, 30 au mai mereu gura cascata. zambesc, se inspaimanta, plang...imaginea se opreste parca si astepti sa respire..si tu si ei...

witcccccccchhheeeees:

ah, ingrid ingrid...

dupa ce ai fost sotia lui fassbinder, sa repari computerul si sa cureti cartofii e o ironie mare cat casa poporului.



in concert la viennala :)

Paris

never
even in calmer times
have I ever
dreamed of
bicycling through that
city
wearing a
beret

and
Camus
always
pissed
me
off.

Charles Bukowski

melancholia

the history of melancholia includes all of us (bukowski)

a fost sau n-a fost?

Costel
(off)
5..4...3...2...1...Hai, mai, baiatule, ca-nghet de frig. Hai...N-avea dreptate mosu'...se aprind toate deodata, pe baza de celula fotoelectrica...Hai...5..4..3..2..2...1 Faci figuri, ai? Altul, in locul meu, te spargea. (Felinarul din fata blocului se aprinde.)



Bravo, baiatu'! Liniste, frumos...Eu atat imi mai aduc aminte de la revolutie...era liniste si frumos.

textul preluat de aici :)

echipa baietilor tristi.

conform unor teste pshologice jucatorii echipe fc politehnica iasi au un 'grad de emotivitate mult prea mare'. empatizez profund cu ei si inteleg ca e greu sa mai joci fotbal cand ai teiul lui eminescu in preajma, la 1 km de stadion. sper sa-si revina si chiar de n-o fac, vor ramane la propriu, nu artificial, campionii unei mari iubiri.

despre sarmul unui lord

domnul din clipul acesta s-a gandit sa-si scoata de la naftalina toata colectia lui de intalniri cu domni celebri. e uneori ridicol, dar who cares? He's motherfucker Sir Mick Jagger! omul cu zambetul cel mai larg din lume.

poze

inchide tot. fa liniste.
imbraca-te cu ceva frumos.
imprastie-ti pe jos toate pozele dragi.
respira adanc si da play.

n-am uitat...

..shoot here :)

melting

desi poate nu intelegi de fiecare data ce vorbeste, canta sau regizeaza dagur kari, simti mereu ca e bine, e cald si gheata aia din islanda se va topi usor usor...

screaming masterpiece, aim for a smile, noi the albino...

si sa nu uitam elefantii :)

zboruri

ce-o fi simtit baryshnikov cand a dansat pe muzica lui vysotsky?

marina vlady:

"Dupa inmormintare, intorcindu-ma din Moscova, gasesc ultima ta scrisoare. Nedatata, dar stiu c-a fost scrisa pina pe 11 iulie 1980.
“Marinocica, iubita mea, ma sufoc. Simt ca degraba voi gasi iesire, desi acum ma simt slab si disperat.
S-ar putea sa am nevoie de atmosfera in care sa ma simt necesar, util, nu bolnav. Cel mai tare vreau ca tu sa-mi lasi o speranta si sa nu iei aceasta drept o ruptura, esti unica pentru care as putea sa ma ridic din nou. Inca o data, te iubesc si nu vreau sa-ti fie rau.
La urma urmei, totul va reveni la locul lui, vom vorbi si vom trai in fericire.
Tu.
V.Visotky”.
Foloseam in scrisorile noastre, adesea, semnatura “Tu” dupa ce auzisem o poveste indiana foarte sensibila. Conform traditiei, in ziua nuntii mireasa s-a inchis in casa construita special pentru tineri. Odata cu venirea noptii, mirele bate la usa. “Cine?”, intreaba ea. “Sint eu”, raspunde el. Ea nu deschide. Asta s-a repetat citeva zile. In sfirsit, sotul bate iarasi la usa. Ea intreaba din nou: “Cine-i?” El zice: “Tu”. Ea ii deschide si usa si sufletul. "