fitter

la inceput a fost creep. pentru un pusti complexat ca mine, devenise un fel de imn. toate esecurile mele sentimentale se sfarseau cu ascultarea compulsiva a acestei piese.
apoi a fost videoclipul lui glazer la street spirit. cand il prindeam la tv, doua ore nu mai eram in stare de nimic. aveam in fata numai imagini cu femei in negru plutind prin aer.
ulterior, albumul ok computer. paranoid android.
"That's it sir/You're leaving/The crackle of pigskin/The dust and the screaming/The yuppies networking/The panic, the vomit/The panic, the vomit/God loves his children, God loves his children, yeah!". cred ca e ultimul strigat veritabil din istoria rockului. de fapt, sunt convins.
ani de zile i-am ignorat. am inceput sa-i consider pretentiosi, inchipuiti si cu succes la prea multi melancolici facuti peste noapte.
intr-o perioada cel putin tulbure, am vazut 'videotape' -live from the basement. in acea inregistrare eram eu, nu baiatul ala in costum si tenisi, ce se balanagane dubios in fata unui pian. de dragul povestirii, faceti abstractie de faptul ca nu stiu sa cant la nici un instrument.
fiind un tip cu imaginatie debordanta, 'last flowers till the hospital' e piesa pe care o ascult invariabil atunci cand ma duc sa-mi fac analize si mi-e frica de mor. da, stiu, n-are legatura cu spitalul iar titlul corect n-are 'till the hospital' in coada.

de vreo luna incoace imi suna obsesiv in cap piesele lor si-mi vine sa rad in cele mai stresante situatii. adica mai tot timpul.

mi s-a facut somn. radiohead.

la vida de los peces

[pret de 3 tigari am incercat sa completez acest spatiu cu o serie de epitete pompoase despre acest film. nu am reusit.]

a doua

postare pe noiembrie, doar pentru a atrage atentia publicului acestui blog ca certified copy si la vida de los peces sunt 2 filme misto pe care ar fi pacat sa le piarda.

pe bordura

nimeni langa el. trage absent din tigara. se aseaza pe bordura pentru a-si ascunde lacrimile de privirile trecatorilor din fata spitalului. un taxi se opreste si din el coboara o tipa. 'ce faci', urmata de o imbratisare din priviri. tacere.

lumina de neon

cobor in fata cladirii de birouri sa fumez o tigara. sambata noaptea. eu si un portar, singuri. liniste.

entertainment

3:04 Experimental Short Indie Film Beat Poets - For more funny videos, click here

+ http://www.youtube.com/watch?v=P_6fiNnXwso&feature=youtube_gdata&has_verified=1





[puneti orice link doriti la comentarii si eu il voi pune aici].

de forma

doar pentru a pastra traditia unui singur post pe luna. asta e cel pe luna august.

slovenian girl

nu e cel mai original dintre filme, dar tristetea din el e ca cea din magnus: e una care nu se va transforma niciodata in zambet sau in plans. e oriunde si oricand, la fel.

ceva frumos, ceva deosebit, ceva eclectic.

haos:

pe drum

un fel de kerouac in varianta belgiana, cu 2 idioti. da, seamana cu aaltra.

gigante

copilul din lake tahoe s-ar putea ca la un moment dat sa ajunga supraveghetor intr-un supermarket alimentar. totodata s-ar putea sa se si indragosteasca. intr-un final, va imbratani si va ajunge sa aiba un destin asemanator cu al unuia din filmul whisky

in niciuna din etape nu pare a se intampla ceva semnificativ. nu e nevoie, pentru ca filmele va vor arata ca viata lui are un sens chiar si in mersul sau trist pe o strada goala.

de primavara

oprindu-ma la o farmacie din zona dorobanti pentru a-mi lua o pasta de dinti, gasesc la casa farmacistele panicate ca nu mai au cipralex pe stoc. pentru neinitiati in misteriile depresiilor, cipralexul e un medicament foarte simpatic si declansator de rauri si rauri de serotonina in creier. e produs de baietii tristi din danemarca, cei care fac filme ca antichristul si alte dubiosenii.
una peste alta, concluzia zilei e ca si bogatii din dorobanti plang. sunt curios cum e situatia in ferentari. astept stiri din zona de conflict.

un loc

ai o nevasta si-un copil si gandul ti-e la roboteii din copilarie.
ai o slujba solicitanta si gandul ti-e la stat in pat in pijamale oribile, incolore.
ai probabil cafea la dozator si gandul ti-e la meniul de dimineata facut de maica-ta, meniu ce include si cafea si ceai si lapte cald si tot ce-ti doresti.
ai probabil mai multe locuinte, dar acasa e un cuvant fara nicio semnificatie pentru tine.
ai tot aerul din lume pentru respirat si gandul ti-e la un subsol in care sa plangi.
ai o multime de oprtunitati si gandul ti-e la farfuria cu spagheti pe care ti-ai lasat capul adormit atunci cand erai mic.

ai renunta la tot pentru o imbratisare. singura care ti-o poate oferi e cea care ti-a dat bani de buzunar sa-ti cumperi roboteii aia.

lousy films and it's all your fault

cel mai...

sunt un las: imi este mai usor sa vorbesc despre filme decat despre mine si am o placere stupida in a epata. zilele trecute, cineva drag m-a intrebat direct care e filmul meu preferat...am zis magnolia intr-o secunda si mi s-a parut ca e printre putinele dati cand sunt sincer. apoi am tacut si dupa un timp am schimbat subiectul. devenisem usor vulnerabil.

hai cu taxiul sa ne plimbam

de o bucata de vreme, de fiecare data cand merg cu taxiul, soferul la finalul calatoriei isi scuipa degetele, sa numere restul chipurile mai bine. iar eu la final, mai zic si multumesc, luand bancontele alea umede.
din cand in cand dau de unii dornici de dispute conjugale la telefon si neatenti la trafic. mai ca-mi vine sa le zic, ia da-mi-o pe gagica-ta la telefon sa-i recit o poezie si tu incearca sa nu intri pe contrasens in timpul asta.
mai toti sunt foste genii cu o soarta nefasta. majoritatea genii sportive si cand ii intrebi pe unde au jucat, iti spun de divizia D, aia in care joci la inceput.
nu pricep de ce atunci cand se termina cursa mai apasa de vreo 2 ori pe un buton si creste tariful cu un leu, doi. e un fel de taxa de "ajuns cu bine la destinatie" de care n-am auzit eu?
imi plac nespus de mult aia care se lauda ca-s pe traseu de vreo 48 de ore incontinuu si se mira ca in loc sa te bucuri ca mergi cu un Rambo, te ingrijorezi putin.
cand o sa am chef de actiuni umanitare, am sa-mi fac firma de condus taximetristi acasa, ca tot tanjesc ei mereu dupa clienti care stau la ei in cartier, pentru o ultima cursa.
toti se incapataneaza sa pronunte in felul lor numele unor strazi. tu le spui "gala galaction" si ei te corecteaza "gala galaxion". pai hai sa urcam la stele, atunci.
daca te duci la gara sau aeroport, toti din exces de zel incalca toate regulile de circulatie pentru a ajunge cat mai repede. evident, se asteapta la un bacsis exorbitant ca te-au grabit fara sa te intrebe daca e cazul.

in continuare imi place sa merg cu taxiul. revin.

secrets and lies

daca john cassavetes ar fi fost englez, asta e filmul pe care l-ar fi regizat.

sa-l compari pe mike leigh cu compatriotul sau ken loach e ca si cum ai incerca sa compari un ceai britanic cu un suc la dozator intr-un pahar de platic, servit la piata din crangasi (no offence pentru locuitorii cartierului respectiv).

nu stiu daca merita palme d'or in detrimentul lui breaking the waves, crash sau fargo, dar nu ti-e rusine cu un asemenea film. poti sta lejer in compania lor (si asta o spune un mare fan al lui von trier:D )

politete

"It's of Beckett's somewhat farcical last day in New York, however, that Rosset has the fondest memories; having planned to drive their guest to the airport, he and his wife overslept on that morning and woke to find Beckett asleep against their bedroom door; his bags packed, his overcoat on, he had been too polite to wake them. His plane was gone, so they spent the day at the World's Fair in Queens - and promptly lost Beckett, only to find him on a bench in the midst of the crowds, once more asleep and once more in the heavy overcoat."
Belinda McKeo, 'Beckett and Buster Keaton in New York'
Beckett Centenary [2006], The Irish Times

ballast

"I always say I hardly ever cry at sad films, but I sometimes do, just a little, at films about good people" (Roger Ebert)

pentru mine de departe revelatia anului, singurul film caruia ii dau lejer 5/5

i'm on fire, everyboy's on fire

cohen statea nu tocmai bine mersi in chelsea hotel. cum gandurile negre il urmareau obsesiv, gasise o solutie in care-si aprindea tot felul de lumanarele prin camera. omul mai pleca si la o plimbare prin urbe, dar focul din camera lui era permanent intretinut, motiv pentru care conducerea era recalcitranta (;) si domnul cu palarie si haina de ploaie era amenintat permanent cu evacuarea.
in acelasi timp, in hotel mai statea si o domnisoara pe numele sau edie. cohen se mai ducea pe la ea si era f. nemultumit de feng-shui-ul din camera. cica nu erau bine aranjate, karma iesea pe minus in loc de plus si pericolul de incendiu era marisor spre imens...
la un moment dat hotelul a luat foc.

milk of sorrow

cel mai frumos film vazut de mine despre frica de a trai.

beautiful darling

daca postul anterior era cu edie, de data asta avem o alta muza de-a lui warhol:
Candy Darling

scurt

edie, o sa revin :)

a thousand kisses deep