gigante

copilul din lake tahoe s-ar putea ca la un moment dat sa ajunga supraveghetor intr-un supermarket alimentar. totodata s-ar putea sa se si indragosteasca. intr-un final, va imbratani si va ajunge sa aiba un destin asemanator cu al unuia din filmul whisky

in niciuna din etape nu pare a se intampla ceva semnificativ. nu e nevoie, pentru ca filmele va vor arata ca viata lui are un sens chiar si in mersul sau trist pe o strada goala.

de primavara

oprindu-ma la o farmacie din zona dorobanti pentru a-mi lua o pasta de dinti, gasesc la casa farmacistele panicate ca nu mai au cipralex pe stoc. pentru neinitiati in misteriile depresiilor, cipralexul e un medicament foarte simpatic si declansator de rauri si rauri de serotonina in creier. e produs de baietii tristi din danemarca, cei care fac filme ca antichristul si alte dubiosenii.
una peste alta, concluzia zilei e ca si bogatii din dorobanti plang. sunt curios cum e situatia in ferentari. astept stiri din zona de conflict.

un loc

ai o nevasta si-un copil si gandul ti-e la roboteii din copilarie.
ai o slujba solicitanta si gandul ti-e la stat in pat in pijamale oribile, incolore.
ai probabil cafea la dozator si gandul ti-e la meniul de dimineata facut de maica-ta, meniu ce include si cafea si ceai si lapte cald si tot ce-ti doresti.
ai probabil mai multe locuinte, dar acasa e un cuvant fara nicio semnificatie pentru tine.
ai tot aerul din lume pentru respirat si gandul ti-e la un subsol in care sa plangi.
ai o multime de oprtunitati si gandul ti-e la farfuria cu spagheti pe care ti-ai lasat capul adormit atunci cand erai mic.

ai renunta la tot pentru o imbratisare. singura care ti-o poate oferi e cea care ti-a dat bani de buzunar sa-ti cumperi roboteii aia.

lousy films and it's all your fault

cel mai...

sunt un las: imi este mai usor sa vorbesc despre filme decat despre mine si am o placere stupida in a epata. zilele trecute, cineva drag m-a intrebat direct care e filmul meu preferat...am zis magnolia intr-o secunda si mi s-a parut ca e printre putinele dati cand sunt sincer. apoi am tacut si dupa un timp am schimbat subiectul. devenisem usor vulnerabil.

hai cu taxiul sa ne plimbam

de o bucata de vreme, de fiecare data cand merg cu taxiul, soferul la finalul calatoriei isi scuipa degetele, sa numere restul chipurile mai bine. iar eu la final, mai zic si multumesc, luand bancontele alea umede.
din cand in cand dau de unii dornici de dispute conjugale la telefon si neatenti la trafic. mai ca-mi vine sa le zic, ia da-mi-o pe gagica-ta la telefon sa-i recit o poezie si tu incearca sa nu intri pe contrasens in timpul asta.
mai toti sunt foste genii cu o soarta nefasta. majoritatea genii sportive si cand ii intrebi pe unde au jucat, iti spun de divizia D, aia in care joci la inceput.
nu pricep de ce atunci cand se termina cursa mai apasa de vreo 2 ori pe un buton si creste tariful cu un leu, doi. e un fel de taxa de "ajuns cu bine la destinatie" de care n-am auzit eu?
imi plac nespus de mult aia care se lauda ca-s pe traseu de vreo 48 de ore incontinuu si se mira ca in loc sa te bucuri ca mergi cu un Rambo, te ingrijorezi putin.
cand o sa am chef de actiuni umanitare, am sa-mi fac firma de condus taximetristi acasa, ca tot tanjesc ei mereu dupa clienti care stau la ei in cartier, pentru o ultima cursa.
toti se incapataneaza sa pronunte in felul lor numele unor strazi. tu le spui "gala galaction" si ei te corecteaza "gala galaxion". pai hai sa urcam la stele, atunci.
daca te duci la gara sau aeroport, toti din exces de zel incalca toate regulile de circulatie pentru a ajunge cat mai repede. evident, se asteapta la un bacsis exorbitant ca te-au grabit fara sa te intrebe daca e cazul.

in continuare imi place sa merg cu taxiul. revin.