de o bucata de vreme, de fiecare data cand merg cu taxiul, soferul la finalul calatoriei isi scuipa degetele, sa numere restul chipurile mai bine. iar eu la final, mai zic si multumesc, luand bancontele alea umede.
din cand in cand dau de unii dornici de dispute conjugale la telefon si neatenti la trafic. mai ca-mi vine sa le zic, ia da-mi-o pe gagica-ta la telefon sa-i recit o poezie si tu incearca sa nu intri pe contrasens in timpul asta.
mai toti sunt foste genii cu o soarta nefasta. majoritatea genii sportive si cand ii intrebi pe unde au jucat, iti spun de divizia D, aia in care joci la inceput.
nu pricep de ce atunci cand se termina cursa mai apasa de vreo 2 ori pe un buton si creste tariful cu un leu, doi. e un fel de taxa de "ajuns cu bine la destinatie" de care n-am auzit eu?
imi plac nespus de mult aia care se lauda ca-s pe traseu de vreo 48 de ore incontinuu si se mira ca in loc sa te bucuri ca mergi cu un Rambo, te ingrijorezi putin.
cand o sa am chef de actiuni umanitare, am sa-mi fac firma de condus taximetristi acasa, ca tot tanjesc ei mereu dupa clienti care stau la ei in cartier, pentru o ultima cursa.
toti se incapataneaza sa pronunte in felul lor numele unor strazi. tu le spui "gala galaction" si ei te corecteaza "gala galaxion". pai hai sa urcam la stele, atunci.
daca te duci la gara sau aeroport, toti din exces de zel incalca toate regulile de circulatie pentru a ajunge cat mai repede. evident, se asteapta la un bacsis exorbitant ca te-au grabit fara sa te intrebe daca e cazul.
in continuare imi place sa merg cu taxiul. revin.
joi, 1 aprilie 2010
sâmbătă, 27 martie 2010
secrets and lies
daca john cassavetes ar fi fost englez, asta e filmul pe care l-ar fi regizat.
sa-l compari pe mike leigh cu compatriotul sau ken loach e ca si cum ai incerca sa compari un ceai britanic cu un suc la dozator intr-un pahar de platic, servit la piata din crangasi (no offence pentru locuitorii cartierului respectiv).
nu stiu daca merita palme d'or in detrimentul lui breaking the waves, crash sau fargo, dar nu ti-e rusine cu un asemenea film. poti sta lejer in compania lor (si asta o spune un mare fan al lui von trier:D )
sa-l compari pe mike leigh cu compatriotul sau ken loach e ca si cum ai incerca sa compari un ceai britanic cu un suc la dozator intr-un pahar de platic, servit la piata din crangasi (no offence pentru locuitorii cartierului respectiv).
nu stiu daca merita palme d'or in detrimentul lui breaking the waves, crash sau fargo, dar nu ti-e rusine cu un asemenea film. poti sta lejer in compania lor (si asta o spune un mare fan al lui von trier:D )
miercuri, 24 martie 2010
politete
"It's of Beckett's somewhat farcical last day in New York, however, that Rosset has the fondest memories; having planned to drive their guest to the airport, he and his wife overslept on that morning and woke to find Beckett asleep against their bedroom door; his bags packed, his overcoat on, he had been too polite to wake them. His plane was gone, so they spent the day at the World's Fair in Queens - and promptly lost Beckett, only to find him on a bench in the midst of the crowds, once more asleep and once more in the heavy overcoat."
Belinda McKeo, 'Beckett and Buster Keaton in New York'
Beckett Centenary [2006], The Irish Times
Belinda McKeo, 'Beckett and Buster Keaton in New York'
Beckett Centenary [2006], The Irish Times
duminică, 21 martie 2010
ballast
"I always say I hardly ever cry at sad films, but I sometimes do, just a little, at films about good people" (Roger Ebert)
pentru mine de departe revelatia anului, singurul film caruia ii dau lejer 5/5
pentru mine de departe revelatia anului, singurul film caruia ii dau lejer 5/5
joi, 4 martie 2010
i'm on fire, everyboy's on fire
cohen statea nu tocmai bine mersi in chelsea hotel. cum gandurile negre il urmareau obsesiv, gasise o solutie in care-si aprindea tot felul de lumanarele prin camera. omul mai pleca si la o plimbare prin urbe, dar focul din camera lui era permanent intretinut, motiv pentru care conducerea era recalcitranta (;) si domnul cu palarie si haina de ploaie era amenintat permanent cu evacuarea.
in acelasi timp, in hotel mai statea si o domnisoara pe numele sau edie. cohen se mai ducea pe la ea si era f. nemultumit de feng-shui-ul din camera. cica nu erau bine aranjate, karma iesea pe minus in loc de plus si pericolul de incendiu era marisor spre imens...
la un moment dat hotelul a luat foc.
in acelasi timp, in hotel mai statea si o domnisoara pe numele sau edie. cohen se mai ducea pe la ea si era f. nemultumit de feng-shui-ul din camera. cica nu erau bine aranjate, karma iesea pe minus in loc de plus si pericolul de incendiu era marisor spre imens...
la un moment dat hotelul a luat foc.
luni, 1 martie 2010
luni, 22 februarie 2010
beautiful darling
daca postul anterior era cu edie, de data asta avem o alta muza de-a lui warhol:
Candy Darling
Candy Darling
luni, 8 februarie 2010
luni, 4 ianuarie 2010
luni, 21 decembrie 2009
marți, 8 decembrie 2009
diavolul vine si din politete
aseara aveam bilet la "sfarsit de partida" a lui beckett, la teatrul metropolis.
detalii gasiti aici:
http://www.teatrulmetropolis.ro/index.php?p=detalpiesa&idp=32
cu un sfert de ora inainte de inceperea piesei, eu eram blocat in trafic, intr-un taxi ce parea parcat de-o vesnicie in mijlocul bulevardului. platesc si cobor. imi vine in minte filmul forrest gump. empatizam puternic cu personajul filmului, ma simteam super idiot ca nu ma gandisem sa plec mai devreme de-acasa. asa ca ma apuc de alergat. ducandu-ma totusi la o piesa de beckett, eram incaltat cu o pereche de bocanci grei (nu merge sa fii in tenisi colorati cand pe scena aia scuipa moartea). de curand m-am pricopsit si cu 2 pietricele la rinichi, motiv pentru care alergatul meu semana cu pedalatul in gol a unei biciclete medicinale. ajung la limita si cortina se ridica.
decorul -lugrubu. personajele sunt la fel de vesele cam cat de albe sunt ciorile. claustrofobie. si fix atunci ma apuca tusea de la alergat si aerul rece nefamiliar plaminilor mei incalziti cu fumul tigarii. in acel moment, va rog sa ma credeti voi, neprivitori de OTV (ca ceilalti ma cred oricum) l-am vazut pe cel RAU. mi-era o rusine fantastica sa tusesc pe cat imi venea, eram la capatul randului, piesa cerea multa atentie si liniste si eu faceam pe tbcistul inttr-un public preponderent consumator de ceaiuri de sunatoare si miere de albine. ma sufocam cu propria-mi tuse si stiam ca pana aici mi-a fost. anxietatea m-a ajutat sa intru in piesa si la un moment dat s-a sfarsit si tusea, si piesa, si partida si acest post.
detalii gasiti aici:
http://www.teatrulmetropolis.ro/index.php?p=detalpiesa&idp=32
cu un sfert de ora inainte de inceperea piesei, eu eram blocat in trafic, intr-un taxi ce parea parcat de-o vesnicie in mijlocul bulevardului. platesc si cobor. imi vine in minte filmul forrest gump. empatizam puternic cu personajul filmului, ma simteam super idiot ca nu ma gandisem sa plec mai devreme de-acasa. asa ca ma apuc de alergat. ducandu-ma totusi la o piesa de beckett, eram incaltat cu o pereche de bocanci grei (nu merge sa fii in tenisi colorati cand pe scena aia scuipa moartea). de curand m-am pricopsit si cu 2 pietricele la rinichi, motiv pentru care alergatul meu semana cu pedalatul in gol a unei biciclete medicinale. ajung la limita si cortina se ridica.
decorul -lugrubu. personajele sunt la fel de vesele cam cat de albe sunt ciorile. claustrofobie. si fix atunci ma apuca tusea de la alergat si aerul rece nefamiliar plaminilor mei incalziti cu fumul tigarii. in acel moment, va rog sa ma credeti voi, neprivitori de OTV (ca ceilalti ma cred oricum) l-am vazut pe cel RAU. mi-era o rusine fantastica sa tusesc pe cat imi venea, eram la capatul randului, piesa cerea multa atentie si liniste si eu faceam pe tbcistul inttr-un public preponderent consumator de ceaiuri de sunatoare si miere de albine. ma sufocam cu propria-mi tuse si stiam ca pana aici mi-a fost. anxietatea m-a ajutat sa intru in piesa si la un moment dat s-a sfarsit si tusea, si piesa, si partida si acest post.
luni, 30 noiembrie 2009
marți, 24 noiembrie 2009
miercuri, 11 noiembrie 2009
duminică, 8 noiembrie 2009
bun vs. prost
profetul lui audiard e in opinia mea cel mai bun film al anului. ar urma aici o serie lunga de epitete, dar mi-e lene sa scriu.
the limits of control a lui jarmusch e genul de film la care trebuie sa fii deja intr-o stare 'speciala' ca sa-ti placa genul asta de film 'special'(evident). o gluma pretentioasa, filmata bine. trailer nu pun ca e ca si cum v-as povesti tot filmul.
the limits of control a lui jarmusch e genul de film la care trebuie sa fii deja intr-o stare 'speciala' ca sa-ti placa genul asta de film 'special'(evident). o gluma pretentioasa, filmata bine. trailer nu pun ca e ca si cum v-as povesti tot filmul.
joi, 5 noiembrie 2009
sâmbătă, 31 octombrie 2009
madhouse
luni, 26 octombrie 2009
...
se scriu atat de multe si se stiu si mai multe incat nu-mi vine sa scriu nimic. un fel de 4'33 ;)
joi, 22 octombrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



